Fie că poţi sau nu să donezi sânge sau pur şi simplu vrei să ştii cum poţi ajuta şi altfel, este bine să ştii că sunt multe lucruri pe care le poţi face.
Poţi să fii de ajutor dacă te afli în una sau mai multe dintre situaţiile următoare:

  • ☑ Ai cel puţin 16 ani: înscrie-te ca voluntar în Fundaţia Donatorilor Benevoli de Sânge (FDBS). Află mai multe despre ce poţi face şi ce îţi poate oferi experienţa ca voluntar în FDBS mai jos.
  • ☑ Ai acces la grupuri de cel puţin 30 de oameni aflaţi la un loc şi care sunt dispuşi să doneze sânge: organizează o colectă mobilă.
  • ☑ Ai posibilităţi financiare: dacă eşti persoană fizică, redirecţionează 2% din impozitul tău pe venit, iar dacă deţii o entitate juridică, donează 20% din impozitul pe profit către Fundaţia Donatorilor Benevoli de Sânge. Poţi de asemenea să susţii FDBS prin efectuarea unei donaţii în contul RO35 BPOS 7040 2778 372R OL02.

Dacă nu te regăseşti în niciuna dintre situaţiile de mai sus, poţi să ajuţi informându-te constant despre donare şi convingând oamenii din cercul tău de cunoştinţe să meargă să doneze sânge:

  • ♢ Urmăreşte ştirile din domeniu şi află astfel dacă şi unde este nevoie de anumite grupe sanguine, prin intermediul website-ului şi paginii de Facebook a Fundaţiei Donatorilor Benevoli de Sânge;
  • ♢ Alcătuieşte un grup de donatori şi mergeţi împreună până la centrul de transfuzie, de fiecare dată când se împlineşte termenul unei noi donări, pentru a te asigura că se obişnuiesc să doneze sânge cu recurenţă;
  • ♢ Transformă actul donării de sânge pentru oamenii convinşi de tine, într-o experienţă plăcută despre care pot vorbi la rândul lor mai departe cunoscuţilor lor, de exemplu: faceţi fotografii de grup sau individuale atunci când mergeţi să donaţi sânge sau ieşiţi în oraş după donare şi ajută-i să se cunoască mai bine;
  • ♢ Faceţi împreună de două ori bine: cumpăraţi alimente din bonurile de masă primite şi dăruiţi-le unor oameni nevoiaşi sau participaţi împreună la susţinerea unor proiecte comunitare locale.
  • ♢ Bucuraţi-vă ştiind că împreună puteţi salva cel puţin de 3 ori mai mulţi oameni decât sunteţi voi în grup.

SPONSORIZEAZĂ!

Fără sprijinul material şi financiar oferit de susţinătorii noştri, ideile noastre nu ar prinde contur, iar mesajul nostru nu ar reuşi să ajungă la atât de mulţi oameni.

România se confruntă cu o criză cronică de sânge. Deseori, intervenţii chirurgicale vitale sunt amânate din cauza lipsei de sânge din spitale. O paletă foarte diversă de beneficiari, de la persoane cu afecţiuni hematologice cronice, cum ar fi talasemia, la pacienţi afectaţi de diverse forme de cancer şi victime ale accidentelor rutiere şi nu numai, aşteaptă deseori în zadar transfuzia salvatoare sau sunt nevoiţi să apeleze la rude şi prieteni pentru a obţine sângele de care au nevoie. Singura măsură care poate schimba această situaţie este donarea de sânge benevolă, neremunerată şi periodică. Iar pentru ca aceasta să devină o realitate la nivel personal, regional şi naţional, considerăm că este nevoie de implicarea şi eforturile noastre şi ale susţinătorilor noştri.

Ne va face plăcere să­-ţi spunem despre proiectele pe care le desfăşurăm în prezent şi despre planurile de viitor pentru care avem nevoie de sprijin. Pentru aceasta, te rugăm să ne contactezi la fdbs@doneazasange.ro sau folosind formularul de contact.

App
App
FII VOLUNTAR!

Credem că lumea este un loc mai bun datorită celor care aleg să-­şi dăruiască timpul, talentul, energia, cunoștințele și abilitățile comunităților din care fac parte.

La Fundaţia Donatorilor Benevoli de Sânge, ne extindem continuu echipa şi căutăm să avem alături de noi persoane care să ne împărtăşească valorile şi dorinţa de a promova donarea benevolă de sânge ca act civic.

Ne-­am bucura să te cunoaştem, aşa că pentru început am pregătit un mini­-interviu structurat care să-­ţi permită să ne spui câteva lucruri despre tine şi despre cum crezi că am putea avea o colaborare cât mai valoroasă.

Informaţiile pe care ni le oferi sunt confidenţiale şi vor fi folosite numai ca bază pentru o eventuală discuţie viitoare. Te vom contacta la scurt timp după completarea mini­-interviului.

În cazul în care între timp ai întrebări, ne poţi contacta folosind formularul de contact.

Accesează mini­-interviul adresat potenţialilor voluntari, aici!

REDIRECȚIONEAZĂ 2%!

Ţi-ar plăcea să ne ajuţi să clădim o comunitate de donatori care să înţeleagă importanţa donării de sânge şi să doneze cu regularitate, pentru ca rezervele de sânge să fie în permanenţă asigurate?

fii EroU cu Sângele TăU. Donează. [EU-STUD] este seria de întâlniri cu studenţii pe care în toamna anului 2016 o vom desfăşura în facultăţile din Bucureşti şi din ţară, convinşi fiind că informarea corectă şi completă cu privire la donarea de sânge este primul element al acestui mecanism. Alături de noi, tu pui roţile în mişcare!

Descarcă formularul 230 de aici: http://goo.gl/YiXIgo, completează-l cu datele tale şi trimite-l scanat la adresa fdbs@doneazasange.ro.

Alternativ, poţi depune personal formularul la registratura administraţiei financiare: descarcă, tipăreşte şi completează formularul de la link-ul de mai sus sau mergi la oficiul ANAF de care aparţii şi completează acolo formularul tipărit cu datele tale şi ale Fundaţiei Donatorilor Benevoli de Sânge (pe care le poţi găsi în partea de jos a afişului).

App
ORGANIZEAZĂ O COLECTĂ MOBILĂ!

Centrele de transfuzie au posibilitatea să organizeze colecte mobile.

Acest lucru înseamnă că o echipă a centrului de transfuzie se deplasează cu un autobuz special (denumit şi „centru mobil”), într­-o locaţie diferită de a centrului, pentru a recolta sânge de la donatori. Colectele mobile se organizează la cerere, de obicei pentru un număr de minimum 30 persoane care sunt dornice să doneze. Sediul companiei în care lucrezi, clădirea liceului sau a universităţii tale sau căminul cultural dintr-­o comună sunt numai trei exemple de spaţii care pot găzdui colecte mobile.

Dacă vrei să organizezi o colectă mobilă, paşii pe care trebuie să­-i urmezi sunt:

  • ♢ Sună la cel mai apropiat centru de transfuzie şispune-le despre iniţiativa ta.
  • ♢ Reprezentanţii centrului îţi vor cere să le comunici o serie de informaţii, cele mai importante fiind: câte persoane doresc să doneze sânge în cadrul colectei şi dacă există o sală suficient de mare pentru a instala paturile de donare şi echipamentele.
  • ♢ Dacă ai convenit cu reprezentanţii centrului asupra aspectelor logistice, ţi se va propune o dată pentru organizarea colectei. Veţi agrea de comun acord această dată.
  • ♢ Odată stabilită data, trebuie să te asiguri că cei care doresc să doneze sunt informaţi despre colectă şi condiţiile pre­donare şi că sala propusă este disponibilă.
  • ♢ În ziua colectei, primeşti echipa mobilă a centrului şi… felicitări! Ai organizat prima ta colectă mobilă de sânge şi le­-ai permis colegilor sau vecinilor tăi să salveze un număr impresionant de vieţi!

App

Dacă te-­am convins să organizezi o colectă mobilă în oraşul tău, scrie­-ne şi spune-­ne cu ce alte informaţii sau îndrumări te-­am putea ajuta!